Poeziile mele...

miercuri, 6 octombrie 2010

Celui ce imprastie lumina...

Prima zi de scoala, primul si neobositul sunet de clopotel, primul ,,Mama" scris cu litere de poveste... Toate mi-au fost pecetluite pe pagina vietii si luminos binecuvantate de ea, prima mea invatatoare. De atunci si pana acum, timpul a plouat si a nins cu ani de negura si ceata peste noi... Dar figura ei, incarcata de lumina, pe care adesea o confund cu cea a mamei, a ramas aceeasi, neatinsa si nepatrunsa de nicio putere or vraja a timpului...
Cred ca de atunci, inca din frageda copilarie, prima intalnire cu scoala si prima frunza aurita, desprinsa de pe ram, ne-am obisnuit sa le asemuim invatatorului, regasind in inima lui, linistea si bogatia toamnei...
Poate de aceea, anume toammna cautam a ne intoarce la el pentru a-i slavi numele si pentru a lasa sa-i vorbeasca inima...
E toamna si ma intorc si eu la invatatorul meu, il caut, desi stiu ca nu e departe, e deajuns sa privesc in suflet si sa-l descopar. Astazi, sunt fericita ca pot sa-i impartas dragostea, multumirea, consideratiunea.
Ziceam adesea si-mi place sa zic, as zice-o la infinit ca, invatorii sunt oamenii cu lumina scrisa pe fata, caci lumina lor nu se ascunde undeva in adancuri, dar e sortita parca sa straluceasca asemeni astrelor in miez de noapte, pe chipuri senine.
Dascalii mei de azi si dintotdeauna, aparati, dar nu incovoiati de greutatile vietii, au fost, sunt si vor ramane pentru o vecie, cei ce imprastie lumina in drumul meu anevoios, dar tot tot atat de frumos, calauzindu-mi pasii spre marele titlu de ,,Om".
Pentru toate acestea, dar mai ales pentru cea din urma truda, Va multumesc!.

Un comentariu:

  1. Din ce in ce mai rar revenim cu gandul la el, la invatator... Imaginea lui curata si plina de alb, se pierde tot mai mult in mantia de ceata a anilor.. Toamna e emotie, nostalgie, dar si amintire. Ne amintim deci de Invatator, mi-am amintit si eu, desi dintotdeauna a trait in inima mea, alaturi de Dumnezeu si parinti.

    RăspundețiȘtergere