Scoreni- un sat încărcat de obicee, tradiții, dar mai ales de oameni harnici, care se dedică cu patimă și dăruire pasiunilor, îndeletnicirilor și muncii lor, devenite destine.
Pentru a ne minuna de munca și creația populară a băștinașilor, am mers acasă la d-na Margareta Șendrea, cunoscută și apreciată de către localnici pentru deosebita măiestrie în arta broderiei și țesutului manual. Pentru a o cunoaște mai bine, vă propunem un interviu cu d-na Margareta- femeia care de-a lungul anilor și-a transfigurat pasiunea într-un mod de a dăinui, într-un destin uman.
1. Pentru început, v-aș ruga să ne realizați o scurtă caracterizare a satului Scoreni, din propria perspectivă, cum vi se par locuitorii acestui sat, cum i-ați defini dvs.?
Deși nu mă pot considera o săteancă din talpă, pentru că nu m-am născut în acest sat, în toți acești ani( peste 40), cât am locuit aici, am avut ocazia și fericirea să cunosc și să descopăr scorenenii ca pe niște oameni foarte primitori, calzi și iubitori de tradiție.
2. De unde această dragoste pentru broderie și țesut?
Din fragedă copilărie am îndrăgit această artă. S-a transmis din generație în generație, din mamă în fiică. Pe cînd aveam 6-7 ani, mi-o amintesc pe mama brodând. Eram curioasă să încerc și eu și atunci țin minte cum mama mi-a întins ac, ață și pînză și mi-a dat și mie de lucru.( rîde). Am încercat, mi-a reușit, mi-a plăcut și așa am început să îndrăgesc și să continui acest meșteșug.
3. Sunteți cunoscută în sat și nu numai și grație muzeului de artă populară de la dvs. de acasă. Cum s-a născut această ideie de fapt, a transformării casei într-un muzeu?
Această ideie a apărut cu cîțiva ani în urmă. De fapt, nu a fost ceva planificat, ci mai mult întâmplător. Sunt foarte multe lucrări, broderii, porturi naționale, care îmi aparțin mie, mamei mele, bunicii și chiar străbunicii, lucrări foarte dragi sufletului meu. Evident că toate acestea ocupă mult spațiu. Pînă acum le țineam pe toate expuse într-o singură cameră. Acum însă, deoarece nu îmi mai ajungea spațiu pentru ele, am hotărât să mă extind, și iată că anul acesta, am mai jertfit o cameră muzeului nostru( rîde). Sunt bucuroasă, pentru că astfel, lumea care mă vizitează, poate să admire și să acorde mai multă atenție fiecărei lucrări în parte.
4. Ziceați mai sus că este un meșteșug care s-a transmis din generație în generație, din mamă în fiică. Știu că aveți o fiică. Ea, la rîndul ei a îndrăgit acest meșteșug, sau are alte ocupații, preferințe?
Da, fiica mea Viorica, a îndrăgit și ea de mică acest meșteșug. O bună partedin lucrările muzeului nostru, îi aparțin. Prin urmare, mă bucur că nu sunt singură pe acest drum artistic și că sunt susținută de către fiică. Astfel, meșteșugul nostru continuă să existe și să dăinuie în timp.
5. Participați cu lucrările dvs. la expoziții, concursuri?
Da, desigur. De foarte multă vreme particip cu lucrările mele la Festivalul Național ,,Eminesciana”, în cadrul concursului de expoziție populară, de unde mă întorc de fiece dată cu locuri de frunte. Înafară de aceasta, în ultimii ani, mai multe posturi de televiziune și radio din țară au difuzat materiale, reportaje despre expoziția muzeului meu, foarte multă lume nu numai din sat și nu numai din țară vin să-mi vadă lucrările. Desigur că acest lucru mă bucură enorm și mă motivează să continui să creez mai departe și să bucur ochii și sufletele oamenilor.
6. Cu ce alte pasiuni, ocupații vă mai îndeletniciți în timpul liber?
Dedic foarte mult timp primei mele pasiuni (râde), și de aceea nu prea îmi rămâne timp liber și pentru altceva. Cu toate acestea, îmi place să citesc, să petrec timp cu nepoțelul meu, Adrian, să ascult radioul și să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în țară și în societatea din care fac parte.
.jpg)
.jpg)